Veşminte laice şi bisericeşti

0
Share Button

Zilele trecute a fost condus pe ultimul său drum ultimul rege al Românei, Regele Mihai I. Pentru unii a fost o pierdere imensă, pentru aţii mai tineri, care nu am trăit în monarhie, a fost un moment de istorie nepreţuită.

Soborul de preoţi care au slujit în biserică şi peste tot au purtat vesminte alese care le dădeau o prestanţă deosebită.

Pentru unii participanţi ceremonia a fost prilej de propagandă politică mai mult decât orice. Pentru mine a fost, aşa cum am mai spus, un moment de istorie pe care l-am tratat cu respectul cuvenit! Sincer să spun la momentul actual nu realizez în întregime ce pierdere a suferit poporul Român, inclusiv eu. În timp va fi tot mai clară aceasta.

Ca o paralelă, dar la o scară mai mică, vă voi istorisi o altă scenă petrecută în 1986. Cum în vremurile acelea informațiile circulau mai încet, am aflat de moartea marelui George Calboreanu atunci când am trecut prin faţa Teatrului Odeon unde avea depus sicriul.

Pentru mine acest actor era Ştefan cel Mare, a fost cel care mi-a însoţit copilăria, prin teatrul radiofonic. De multe ori tremuram atunci când îl auzeam interpretându-l pe Ştefan cel Mare, Regele Lear, sau pe Iulius Cezar.

Am pătruns în sală  şi m-am plecat în faţa maestrului. Era o coadă imensă la intrarea în teatru şi a trebuit să aştept două ore pentru a intra înăuntru. Am avut impresia că odată cu el am pierdut şi copilăria mea.

Aşa am simţit şi când a fost înmormântat Regele Mihai. Am pierdut o parte din istoria vieţii mele. Pe Majestatea Sa l-am ascultat de multe ori când vorbea la Europa Liberă, în anii grei ai comunismului, când el era cel care îmi dădea speranţa că va fi mai bine.

Acestea fiind spuse vreau să mă îndrept spre ideea de veşmânt. Cuvântul este mereu asociat cu termenul de haine bisericeşti. Aşa cum vedeţi este vorba de alt sens decât cel din dicţionar, dat cuvântului. Pentru că astăzi cuvântul este mai puţin folosit în viaţa laică, sensul de haine bisericeşti dat cuvântului se împământeneşte în limbajul românilor.

Rolul veşmintelor bisericeşti este cel de a da o anumită însemnătate, a crea o imagine caracteristică celui care oficiază o slujbă. Totodată prin croială și împodobirea cu diferite elemente creează în faţa credincioşilor o imagine de sfânt a preotului, de cel care face legătura între Dumnezeu şi noi.

Ei bine, veşmintele laice sunt destinate acoperirii corpului, şi prin croială creează o imagine a celui care le poartă. Sunt veşminte şi pentru oameni săraci, dar şi costume pentru cei care ştiu să le poarte.

Viaţa merge înainte şi cuvintele îşi schimbă sensul, unele dispărând şi apărând altele.

Există acest cuvânt şi în opere literare, folosit aşa cum a făcut Topârceanu în „Balada munţilor”:

 „Cerul şi-a schimbat veşmântul.

Ploaia parcă stă să-nceapă.

Printre brazi coboară vântul

Ca un foşnet lung de apă.”

cat costa o optimizare seo

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ